Geisha

       Geisha (jap. 芸者, „Persoana artei“) este denumirea pe care o poartă o persoană femininină care prezintă publicului arta tradițională japoneză. În Europa termenul s-ar putea traduce ca actriță, sensul termenului diferă în dialectele japoneze. Astfel dacă în joaponeza oficială înseamnă actriță, în dialectul Kyōto „maiko” înseamnă dansatoare.

         În decursul istoriei termenul a suferit diferite interpretări. La început se numea taikomochi sau hōkan și rolul era jucat de bărbați. Abia în secolul XVII rolul a fost numit „onna geisha” (女芸者, „Geisha feminin“) și a fost preluat de femei. Perioada Geisha a cunoscut o înflorire în secolele XVIII și XIX. După Restaurația Meiji (1868) rolul lor s-a schimbat. În majoritatea orașelor mari existau Hanamachi („Cartierele florilor“) unde exitau prostituate (Geisha). În prezent în Japonia există numai câteva hanamachi, ca de exemplu în Kyōto, care este centrul culturii Geisha. În decembrie 2007 debutează ca Geisha prima femeie albă sub numele Sayuki.

       Gheișele (芸者 geisha, însemnând „artist/ă” sau „persoană a artelor”) sunt în același timp artiste în tradiția japoneză. În regiunea Kansai termenii geiko (芸妓), pentru gheișă și maiko (舞妓), pentru gheișă ucenică, au fost folosiți încă de la Restaurația Meiji. Gheișele erau foarte cunoscute în secolul al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea; ele mai există și astăzi, cu toate că numărul lor este în permanentă scădere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                  

Traditional food

        Ingredientele principale ale bucătăriei japoneze tradiționale sunt: peștele și alte produse marine, zarzavaturile și orezul. Peștele este deseori servit crud, ceea ce necesită ca el să fie foarte proaspăt și să fie tăiat cu un cuțit bine ascuțit. Abundența produselor marine în apele care înconjoară Japonia și religia budistă (care este împotriva uciderii animalelor) au făcut ca japonezii să folosească carne, produse lactate, grăsimi animale  în mod mai redus.

Condimentele principale sunt produse din soia (sosul soia și miso– pastă de fasole soia- sau orez (sake, oțet din orez, mirin– un sake dulce). Pentru a menține gustul original al ingredientelor, bucătăria japoneză nu prea folosește condimente iuți, ci mai mult plante aromatice sau wasabi (hrean japonez), yuzu, ghimbir, myōga (tot un fel de ghimbir), kinome (lujeri ai plantei sanshō (Zanthoxylum piperitum) sau semințe uscate și măcinate ale aceleiași plante sanshō.

Există trei feluri de mâncăruri japoneze tradiționale (meniu complet) care se servesc tot anul (deci nu de sărbători): honzen ryōri (servită la banchete oficiale), chakaiseki ryōri (servite uneori înaintea ceremoniei ceaiului), și kaiseki ryōri (servite la petreceri sau la restaurantele ryōtei– restaurante care servesc numai mâncăruri japoneze). Alte tipuri de mâncăruri sunt osechi ryōri (servite de Anul Nou) sau shōjin ryōri (mâncăruri budiste vegetariene).

 

 

Sakura

 

Sakura (桜 sau 櫻 sau さくら sau サクラ,) este numele cireșului japonez (Prunus serrulata, Prunus x yedoensis, Prunus sargentii, Prunus speciosa). Florile sunt admirate pentru frumusețea lor, iar lemnul este întrebuințat pentru mobilă de înaltă calitate, sculptură sau pentru imprimatul stampelor.

Sakura este indigenă în Japonia, China, Coreea și India, dar poate fi găsită și în Filipine, Canada, SUA, Germania etc.

     Pe când floarea de cireș simbolizează în China frumusețea feminină, în Japonia ea simbolizează mai degrabă natura efemeră a vieții În timpul celui de al Doilea Război Mondial, sakura a fost folosită de autoritățile japoneze pentru întreținerea sentimentelor naționaliste și militariste în rândul populației.Piloții sinucigași kamikaze își pictau câteodată flori de sakura pe avioane sau luau cu ei crengi de sakura. Simbolismul legat de Japonia este într-atât de puternic încât, de exemplu, în Coreea cu prilejul aniversării a 50 de ani de la eliberarea de sub ocupația japoneză, autoritățile coreene au tăiat toți pomii sakura din grădina Palatului Gyeongbok din Seoul care fuseseră plantați de autoritățile coloniale japoneze.